Ohh da. Povestea despre cum am ajuns eu in Vama Veche e simpla. Initial la acest sfârşit de săptămână plănuisem să mă duc la munte, acolo unde sufletul meu s-a născut în urmă cu 20 de
ani, dar frumoşii mei prieteni de o viaţă m-au deturnat.
În munte mi-am găsit mereu liniştea şi puterea de a lupta cu răul din mine, cu complexele şi frustrările mele. Mereu am refuzat marea şi nu am ştiu de ce până astăzi. Nu credeam că poate exista atâta multumire şi linişte pe malul mării. Mereu am fost la mare cu bilet sindicalist la otele comuniste pline de igrasie. De câte ori mergeam la mare eram iritat de opulism, mitocănism, piţipoance şi de muzică mizerabilă.
Am ajuns pe malurile marii cu niste oameni minunaţi care au explicat cu e cu Vama Veche, precum unui novice: ”Dacă nu ştii, ţi-aş arăta/Din bob în bob amorul(Vama),/ Ci numai nu te mânia,/Ci stai cu binişorul.” M-am lăsat purtat de val şi am trăit minunate clipe întins pe nisip, privind valurile cum muşcă din mal, zgomotos şi ferm. Spiritul de libertate ce domneşte în Vama m-au incantat, atmosfera asemena….e o insula libara unde poti sa uiti de tine, unde poti sa uiti de orice…
M-am intors obosit, cu pielea arsa cu nisipul in ureche si cu gandul sa ma reintorc acolo ori de cate ori se va ivi ocazia.
Iacată şi nişte poze. mai am câteva…le expunem peste 4-5 zile.
cdmitroi-cel-ce-revine-in-vama-veche
