||||Spre marea disperare

Zilele astea mai marii poporului, nimeni altii decat alesii poporului (democratic si statistic vorbind) s-au trezit ei asa, dintrodata ca nu mai au purcoiu de banet la dispozitie si tre sa faca rost de bani sa blateasca salarii nesimtite militarilor, medicilor, profesorilor si de ce nu chiar si politiei, ba chiar si pensionarilor. Ne avand resurse pentru onorarii s-au gadit (nu mult) sa taie.
Sa o luam pe rand:
Militarii. Adica acea parte a oamenilor din tara asta care si-au ales meseria pentru a-si dedica cariera in slujba poporului, in apararea acestiua!
Medicii. O alta clasa a oamenilor muncii care isi dedica intreaga activitate in slujba sanatatii poporului.
Profesorii. Oameni care, prin meseria lor au grija de educatia poporului.
Poltistii. carieristi de profesie, instruiti sa pastreze linistea si ordinea.
Pensionarii. 6 milioane de oameni care au contribuit la buget pentru o batranete linistita.
Dar!
Militarii vor apara independenta tarii cu burta goala si cu dotari militre din primul razbel mondial. La asemenea conditii de munca se vor ingramadii numai acea parte a populatiei care nu e in stare de altceva, drept pentru care apararea tarii e bine pusa la punct.
Medicii vor practica meseria pe comisioane neimpozitabile, ilicite si nemeritate de cele mai multe ori. Aia buni pleaca in tari civilizate. Aici vor ramane “priceputii”.
Profesorii sunt atrasi de un sistem haotic de invatamant unde, daca iti trimiti plodu sa invete invatatura va termina scoala cu un bagaj de cunostinte suficient pentru a face pe placul alesilor spre ai servi la masa cu bere si cafea.
Politistii au de unde sa faca rost de bani de buzunar. Cred ca aici va fi cea mai mare ingramadeala. Prin urmare nu ii plang.
Pensionarii au tot ce le trebuie pentru as scurta sederea temporara in minunata tara mioritica.
Balbaiala si manelismul clasei politice rezolva problemele ridicate de PIB si buget prin falimentarea unei tari potente dar impotente, care isi alege conducerea dintre ultimele reminiscente ale scolii staliniste si cu o educatie precara pusa pe capatuiala.
Mai nou, se tot discuta de diminuarea indemnizatiei pentru cresterea copilului. Dupa ce ca situatia demografica a romaniei lasa de dorit ne vom trezi cat de curand filmul “children of men”
Incep sa inteleg de ce alpeleaza la taierea salariilor si a pensiilor. Ce ne trebuie noua medici, stim sa ne tratam si acasa, ce ne tebuie profesori, e nevoie de incluti pentru a prospera baietii destepti, politistii poa sa fure, militarii…ce ne trebuie, pensionarii si-au trait traiu-au contribuit….ce le mai trebuie bani pentru trai.
Tara lui Băse-Vodă și a lui Boc Cel Mic ne ofera, fara doar si poate toate conditiile unui trai decent. Codul fiscal e gandit anume pentru a nu fi inteles de nimeni.
Haidem sa traim linistiti.
Cred ca au omis ceva..laptele si cornul, tăiete baieți destepți, tăiete.

cdmitroi-din tara lui Vodă cel voinic si merele portionate

Pictura Mircea Goția

Mai de ună zi, Tudor(prieten bun, nu altfel), mi-a dat spre audiție cântecul Ceasornicarul, zdrăngănit cu deosebită măiestrie de Mircea Baniciu ( d.p.m.d.v cel mai bun folk-ist). Am dat sărci pe gugăl și am găsit versurile scrise de Dan Verona (sper). Zicea Tudor că mă caracterizează aceste versuri. Așa o fi?

Secunda cea fără de bătrînețe și fără de tinerețe

Și-am plecat la drum în zori spre cel ceasornicar,
Ce măsoară viețile c-un ceas de buzunar,
I-am cerut secunda mea să mă-nsor cu ea.

Inima bătând de zor în piept neîncetat
A privit-o ca pe-un ceas cu mult prea complicat
Și mi-a spus că-i dă de leac poate peste un veac.

Ca și cum n-ar fi avut de viața mea habar,
Metseru-si privea avar imensul său bazar
Numai vesnicul tic-tac îi era pe plac.

Dar eu n-am mers în zadar la cel ceasornicar,
Timpul macina afar’ și l-am legat de par,
Și-am luat secunda mea care m-aștepta.

Vara se duce lăsând amintiri
Repezi ca niște ploi
Veșnică este secunda din noi
Prin care exiști și respiri.

Munții si ei se trezesc într-o zi
Simple și verzi campii
Tu ia-ți secunda, fi veșnic prin ea
Secunda-i mïreasa ta.

cdmitroi-așteptând secunda 3

Inspirat de statusul lui Escu de pe feisbuc am scris, în sfârșit și poezia de săptămâna asta..Poet Adrian Păunescu.

Tata și caii

Tropa-trop prin oras
Schiopatatul galop
Un taran si doi cai
Tropa-trop

Stau la geam in orasul cel mare
Si privesc o caruta cu cai
Unu-i alb, altu-i negru si-mi pare
Ca ei sunt unul iad, altul rai

Iar taranul acela ce-i mana
Prin masini descurcandu-se greu
Dumnezeule, parca e tata
Carutasul e chiar tatal meu

Va lua-o incet catre casa
Va manca intr-un parking ascuns
Si din tropot in somn o sa cada
Si acesta-i va fi de ajuns

Iar acasa in sat este mama
Lunecand peste treburi grabita
Un stigmat parintesc ma cuprinde
Ca un plans ce-a ajuns tropotit

Stau la geam in orasul cel mare
N-am curajul macar sa cobor
Sa-l invit inauntru pe tata
Mi-e rusine mai mult decat dor

Si-ntr-o carte postala tarzie
Cu stampile de iad si de rai
Voi afla c-a murit pe sosele
Lunecand sub copite de cai.

cdmitroi-sub torpot de cal

Azi am reusit, cu chiu-cu vai, sa inlocuiesc cauciucurile de iarna cu cele de vara. (Pentru curiosi si necunoscatori: e o diferenta incredibila intre cele 2 tipuri de cauciuc.) Dupainlocuirema intalnesc cu un amic si ,din vorba in vorba, ajungem la subiectul fierbinte “cauciucuri de vara”. II povestesc ca tocmai le-am inlocuit, ca alea de iarna nu mai tineau herghelia pe sosea, bla-bla-bla. Cand a auzit amicu de gestul frumos pe care l-am facut eu la adresa masini, acela de a o incalta cu sandale de vara, a inceput sa apese cu talpa piciorului pe toate cele patru roti de la masina si impingea asa cu nepasare in ele vorbind cu mine despre importanta alegerii unui cauciuc in functie de stilul de condus, de stare soselelor, de temperatura aerului, e binefacerile azotului in pneu. Avea o alura de supercunoscator auto, un guru al masinilor, oricare ar fi marca ea. In timp ce apasa, el vorbea cu mine, dar cred ca diagnostica masina. Nu puteam sa imi revin, vazand un om dragut care talpuia cauciucurile proaspat montate pe masina. Nu erau noi, dar asta nu il impiedica cu nimic in activitatea lui. El punea un diagnostic. Si-a asumat responsabilitatea (voluntar) de a-mi face un bine, ascultand masina cu picioru. Am asteptat cuminte pana a treminat turul masinii si nedumerit l-am intrebat daca tre sa scot si roata de rezerva sa o testeze si pe aia?. S-a uitat mirat la mine, de parca eu incepusem sa apas aiurea pe cauciucuri, nu el. L-am intrebat daca e bune si mi-a dat din cap afirmativ. Eram uluit deja de cata perspicacitate a dat dovada, de cate cunostinte de mecanica si aerodinamica avea.
Eu l-am intrebat pe amic: – Cati km mai duce masina asta? Stau bine cu placutele de frana? Mai am benzina in rezervor? Uleiu e in parametrii? Din cei multi cai putere, toti e sanatosi? …ca tot apasa el acolo si tragea concluzii numai de el stiute. S-a dumirit intr-un final ca il iau peste picior,  a zambit si nu si-a putut justifica fapta.
Gestul lui nu e singular. In proportie de peste 60%, toti conducatorii auto au acest “obicei” . Ei iau pulsu masinii, o cauta de bujii si cuzineti, numai prin simpla apasare cu talpa a unui cauciuc murdar si umflat cu 2,2 Bar.
Sa nu par tampit, am apasat si eu sa vad ce senzatie iti ofera apasatul pneului si nu am inteles absolut nimic.
Prin urmare, chiar se poate descoperii vreun deranjamant la atelaj apasand cauciucul cu talpa?

cdmitroi-plecat cu talpa dupa pneu

Ei bine, dragii mei, a sosit momentul adevarului. M-am saturat de atata anonimat.
Urmand linkul  de mai jos sau dand click pe poza-mi, veti afla adevarul gol golut despre cdmitroi.
Este necesara aceasta dezvaluire, dat fiind faptul ca lumea trebuie sa cunoasca cine cum si ce.

cdmitroi si iesitul din anonimat

Click aici