08.12
In vremuri de odinioara, eram pasionat de tehnica ce castiga teren in 
casele noastre si incet-incet am inceput sa ii stric lui tata casetofonul si televizorul, dandu-ma marele electonist de cartier. Am creeat pe atunci fel de fel lucruri utile si inutile, de la sonerii electronice cu tril de pasarica ragusita pana la orga de lumini cu 3 becuri colorate cu tempera. Am incercat sa imi tunez bicicleta cu fel de fel de luminite, cu fel de fel de piuitori stridente dar, ce am vazut azi, am zis ca joaca mea nu avea farmec sau poate ca tehnologia de atunci nu imi permitea sa fac mare lucru.
Pe vremea mea (ce penibil suna) nu erau giesemuri, empetreiuri sau uinampuri, nu existau blutuse sau aipoduri, era mare lucru daca aveai un walkman si erai cool, erai baiat de baiat sau fata de fata…in fine.
Sa revenim la ce am vazut azi.
Pai am vazut tehnologia secolului XXI pe o bicicleta!!! Totul e atat de minunat si de Romanesc ca imi vine sa imi dau palme ca nu mai lipesc fire cu chistou de lipit si ca nu mai am 20 de ani. Am intalnit fel de fel de grozavii, fel de fel de inventii dar bicicleta cu dolby system nu am crezut ca vad vreodata, cum nu am crezut ca poti monta pe bicicleta bike kit pentru telefonul mobil.
Pe mine m-a distrat metoda de prindere si de montare a tuturor device-urilor pe bicicleta. Oricum, tanarul a spulberat mitul ca repari orice cu un ciocan, un cleste si un balot de sarma. A aparut intre timp banda izolatoare.
Ma tot intreb ca prostu de ce nu a montat si un GPS pe vehicul, sau un suport de pahar pe ghidon, ori un sirag de cruciulite pe furca, ori o roata de rezerva prinsa de sa sau, poate, e primul pas spre a face din bicicleta Porsche.
Nu am inteles la ce poate folosi intreg ansamblu. Dar probabil, inginerul cu pricina a vrut sa demonstreze (pentru sine si pentru altii) ca tehnica nu are limite, ca ingeniuozitate nu are bariere cum si lipsa de ocupatie produce creativitate primara ori secundara.
Minunat.
cdmitroi-tunat cu blutus cu sarma
P.S. Acest articol a fost scris la insistenta lui Bogdan Sartori care m-a tot criticat ca sunt mult prea disperat.
Printre sutele, daca nu miile de pasi parcursi in cei 8 km de plaja fina si pufoasa mi-am oboist ochii pe cladirile construite aci inca de la inceputurile secoluluiXX(asa am citi eu pe gugal). Daca esti un pic atent, gasesti o adunatura de stiluri arhitectonice tipica poporului din care fac si eu parte. Gasesti cladiri vechi transformate mitcanesc in carciumi de prost gust unde déjà urla maneaua, gasesti hoteluri spoite prost cu iz de renovare facuta la repezeala cu niste culori tipatoare de dai in retinopatie, gasesti terase aruncate pe plaja constriute din materiale usoare si urate spoite toate cu vinarom( o fi dala cu ioni de argint?), gasesti cladiri parasite in mijlocul statiunii in care urla sobolanii si cainii maidanezi, gasesti restaurant ornate grotesc cu stuf rasfirat, cu petice de oale sparte si fatani arteziene care seamana cu niste pishatori meschine unde ospatarii mai au un pic sit e iau la bataie da ii pui prea mult la munca, chioscuri din table ruginita si vopsita in alb cu geamurile murdare de ulei rancezit in care se produce pe banda rulanta saorma si chebab, clatite si gogosi prajite in cuve mizere, ici colo cate o masa plianta cu o oala pe ea plina cu porumb fiert si racit intro apa imbacsita, terase pe bici cu fotolii de plastic ce schiteaza eleganta pline de parveniti si unde muzica de club, fata, urla de parca e nunta in fiecare zi, poteci de lemn sau plastic intinse pana la malu marii lucrate de ageamii si in cazul in care te avanti pe dansele ai toate sansele sa iei un cui in talpa, magazine cu marfa de proasta calitate la niste preturi de nici in mall-u cu aripioare nu afli, toalete publice atat de murdare incat pana si microbii mor sau fug, disperati, in chiuveta, pazite de tiganci cu carte de munca la primarie, eccetera, eccetera, eccetera, ce cetera mea.
