Musacaua de cuvinte

Necuvinte

cdmitroi — Mon, 02 Apr 2012 09:02:18 +0000

Am gasit textul ce urmeaza postat pe facebook de o fiinta tare draga mie si imi doresc sa il cititi si voi.
“Uneori o pornesc asa hai-hui printre cuvinte si printre oameni…si gasesc fire de lumina de care apoi sa ma las calauzita spre scopul final. Acela de a imi implini menirea cu care am venit insemnata pe lumea aceasta de cautari si regasiri perpetue. E simplu si totusi atat de complicat! Complicat si totusi infinit de simplu. Numai infinitatea e simpla restul sunt adaosuri care nu tin de Creatie divina ci de creatia unor minti mici care astfel se fac si mai mici. Ego-ul nostru complica si despica…doboara si apoi ridica fiintele pe piedestaluri de care nici ele nici flacara divina din ele nu au nevoie. Cunoasterea totala este de obicei la distanta de o singura rasuflare de noi. Dar rasuflarea trebuie sa fie deplina si implinita, trebuie sa fie o rasuflare care sa ne apropie pana la contopire cu toata lumina celei de-a opta zile, rasuflarea aceea este de fapt rostul pentru care am venit si venit am acceptat si acceptand ne-am asumat si asumandu-ne am iertat! De fapt noi iertam inca dinainte de a ne naste pe toti cei care ne vor gresi spre a ne spori si ne vor spori spre a ne feri de greasala.
Nu stiu de ce scriu aceste lucruri, nu am incercat niciodata sa inteleg cele scrise. Stiu doar ca ele vin cand trebuie daca trebuie pentru cine trebuie! Asadar, fire de lumina de care ma las condusa, fire de lumina care imi poposesc in preajma spre a ma scoate din iadul de mine insami! VINDECA-MA DOAMNE DE TOT CE SUNT spre a putea sluji luminii pe care TU ai pus-o in fiecare om ce-mi trece pragul ochilor si al inimii! DA-MI DOMNE PUTEREA de a ma asterne pe calea fara urme de pasi si de a fi troita pentru setea lor si paine franta in fata foamei de TINE!
Multe lucruri din lumea vazuta si nevazuta bat la usa mintii, ferice de cei a caror inima vegheaza pentru ca tot ce trece PRAGUL fiintial sa fie spre sporire, ferice de cei pe care rugaciunea in tacere ii deschide spre punctul acela suprem si nemiscat care contine totul si restul!
Uneori ni se daruiesc suflete care sa ne vegheze pana inima noastra este destul de treaza si de puternica pentru a porni la drumul spre desavarsire de una singura invesmantata in dorul de Dumnezeu. Sufletele acestea sunt pur si simplu de dincolo de timp si de spatiu nu sunt nici mici nici mari, nici tinere nici batrane sunt doar suflete camarazi pe calea cea fara urme de pasi. Uneori sunt chiar copiii nostri in viata aceasta. Ei care din iubire netarmurita se intorc “sa ne tina de frumos” asa cum mi-a soptit o data fiul meu pe cand avea 5 ani. Mami ma lasi sa iti tin de frumos ca de urat iti tine toata lumea! Asa mi-a spus comoara de intelepciune pe care Dumnezeu a ingaduit-o mai intai langa mine spre a ma spori si deschide spre bucuria luminii din orince om. Intr-o zi intrebandu-l cum de stie atatea lucruri minunate el mi-a spus: Mami toti copiii stiu toate acestea dar nu au cui sa le spune si de cele mai multe ori nu ii crede nimeni!
Cuvantul meu azi pentru voi ar fi: inainte de a cauta cunoasterea si stiinta in carti si in maestri de departe, cautati-i pe copiii de langa voi si din voi, conectati-va la lumina lor si astfel veti astampara setea de cunostere cu cea mai limpede si mai binecuvantata apa! Ei stiu sa ne faca mici pentru a a descoperi cat de mare e iubirea Domnului in noi. Ei ne dau puterea de a ne bucura de tot ce e mic si simplu…de mustatile de lapte si de povestea soptita in pragul somnului, de balta in care sari pentru a face ca hainele sa fie patate ca cerul de stele noaptea.
Copilul acela e cheia si ferice de cei care au cheia langa ei. Si care avand cheia, nu stau inmarmuriti in fata lacatului pe care existenta pare doar ca il poarta oprindu-le cresterea, si care avand-o se bucura de ea si nu o ascund intr-un sertar. Si care avand cheia aduc multumire bunului Dumnezeu pentru darul nepretuit si nemasurat.
Putini sunt cei pe deplin multumiti de copiii lor si mai putini sunt acei care reusesc sa isi elibereze mintea de etaloane si masuri si sa isi iubeasca neconditionat copilul! Nici eu nu pot face inca acest lucru, plasand pe umerii lor fragezi greutatile judecatilor mele stramte si reci…Ma rog BUNULUI sa rupa pecetea mintii de pe partea aceea de inima care traieste si bate pentru copiii din mine si din afara mea.
Va sfatuiesc si ma sfatuiesc ca inainte de a deschide urmatoarea carte sa mergem la primul copil si sa ii privim ochii, ochii abia intorsi din calatorii nebanuite, ochii in care Dumnezeu a pus toate raspunsurile despre noi si despre lume. SLAVA VESNICA NUMELUI SAU! Si daca acel copil e al nostru sa ii multumim ca a venit sa ne invete lumina pe de rost.”

cdmitroi-cel-fare-de-cuvinte

Fără poezie viața e pustiu (57)

cdmitroi — Tue, 20 Mar 2012 05:49:08 +0000

Buna dimineata,

Cum stam eu asa cu cafeaua la discutii mi-am amintit ca azi a venit primavara. Azi 20 martisor la ora 7:15 soarele a trecut ecuatorul ceresc si, timid dar plin de viata, ne-a adus primavara.

Sa avem o primavara frumoasa.

Imi place tare mult cum a relatat asta Toparceanu, drept pentru care va pun la lectura.

Rapsodii de Primavara.

Sus prin crângul adormit,
A trecut în taina mare,
De cu noapte, risipind
Șiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngerași
Cu alai
De toporași.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le lași?
Se-nalță abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperișuri veștede-n lumină
Intind spre cer ogeacuri făr fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Și ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorțite se deschid
Să intre-n casă soarele și vântul.
De prin balcoane
Și coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuți ca albinele,
Părul le flutura,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Și din covor.
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Și-a răsfirat crenguțele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creștet, vălul subțirel de floare.
Că s-a trezit așa de dimineață
Cu ramuri albe și se poate spune
Că-i pentru-ntâia oara în viață
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Și-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.
Soare crud în liliac,
Zbor subțire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele și urzici…
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri și poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Lași în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălți albastre și-nsorite
De omăt topit abia,
Și pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Și pornești departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Așternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Iți îndreaptă an cu an
Pasul tainic și te mint
Spre ținutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te oprești
Și doar pasul tău ușor,
In omăt stralucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărătești
Peste albele stihii…
Primăvară, unde ești?

cdmitroi-cel-ce-se-bucura-de-primavara-plin-de-fericire

Fericirea e, intr-adevar, in noi!

cdmitroi — Wed, 04 Jan 2012 08:58:28 +0000

Nu m-am putut abtine sa nu redau aici cele scrise de Vanda: Cititi si luati aminte!!
“toti suntem niste straini in propriile vieti intrebandu-ne ce naiba cautam in ele… de ce nu ne lasam vietile sa se desfasoare fara noi, fara povara egoului, care pe masura ce trec ani tinde sa devina tot mai greu, de parca am vrea sa ajungem pe varful cel mai inalt din lume, carand dupa noi casa in ca locuim , masina pe care o conducem si alte atasamente materialesi emotionale dureroase…

Culmea ca nu este nimic de facut… este doar de trait… Cu zambetul pe buze, cu lumina in privire cu gratitudine in inima… caci da dragii mei avem pentru ce sa multumim in fiecare clipa, dar ne prefacem mereu ca l;ucrurile de care avem a ne plange sunt mai multe decat cele pe care ar trebui sa le sarbatorim.

Suntem niste mari minicinosi pretinzand ca este mai mult rau de cat bine in viata noastra… ESTe mAI mult bine dragii mei, caci altfel nu am sta aici eu scriind si voi citind… nu am avea doua maini si doua picioare oameni frumosi in jur si lucruri pe care iubim sa le facem si care ne aduc bucurie. Este timpul sa lasam ipocrizia deoparte SUNTEM NISTE OAMENI BINECUVANTYATI chiar daca uneori dumnezeu deghizeaza binecuvantarile in blesteme… pana la urma ne dam seama ! MA rog Bunului sa ne dam seama!”

Bilant 2011

cdmitroi — Sun, 01 Jan 2012 14:38:08 +0000

Un pic despre anul ce tocmai a plecat….
2011 a inceput intr-o normalitate perpetua si nu lasa loc de interpretari sau de previziuni bizare. Saptamanile au trecut si m-am trezit de ziua mea, in Cabana Dianthus, alaturi de cei mai frumosi oameni pe care i-am cunoscut. La inceputul lunii Mai s-a adeverit faptul ca binili invinge, ca dupa jumatatea lunii iunie, astrele sa imi desluseasca fericirea si minunea Creatiei. Toate descoperirile mele despre mine si despre cum e sa iubesti viata si Soarele mi-au fost creionate de Yuri si Vanda, cei mai frumosi OAMENI pe care i-am cunoscut vreodata.
Plecat la un drum nou, plin de fericire si implinire, am descoperit darurile ce mi s-au facut, daruri ce initial le credeam a fi nefaste. Am tot fost plecat mai toata vara la mare cu prieteni dragi unde am descoperit Vama Veche, boema si libera, apoi prin august, plecat la munte cu un drag prietem am gasit feeria Parangului.

La sfarsitul verii am intalnit, cu voia lui Dumnezeu, pe Lucia, mireasa mea in acest An(ce tocmai s-a incheiat).

Nimic nu ma face mai fericit
Decat faptul ca esti in bratele mele
Nimic nu ma imbata mai mult
Decat parfumul trupului tau
Nimic nu imi linisteste mai bine fruntea
Decat mangaierea ta
Nimic nu ma bucura
Decat o face zambetul tau
Nimic nu ma face sa zbor
Doar cuvitele tale imi dau aripi
Doar privirea ta ma intareste
Sa zbor mai sus si mai sus
Pana la cer si mai departe spre linistea eterna
Esti tot si tot iti sunt.

Multumesc Cerului, multumesc Lucia, multumesc Oamenilor din jurul meu.

cdmitroi-cel-ce-scrie-la-inceput-de-an (evident nou).

De ce F 63??

cdmitroi — Wed, 07 Dec 2011 10:58:50 +0000

WOW Sa mai zica cineva ca lumea nu a luat-o pe o dunga, asa, cu miscari incete si dese de cap…Ma bucur atat de mult ca sufar de F63 (bine ca nu au zis F16) si nu am nevoie de vreun tratament.
Am gasit pe FB un articol scris in minunatul ziar Libertate. Daca prin absurd consideram ca stirea nu e corecta, redactorii de la Libertatea sunt prajiti.
Dar cum informatia cu pricina e pe mai multe site-uri de stiri…cica ar fi pe bune, prin urmare deznbatem.
Cu tot respectul pe care il port pentru OMS, voi sustine ca isi baga nasul unde nu le fierbe oala. Dragostra e sentiment, nu boala, dragostea e necuantifivabla…cum sa zici ca suferi de dragoste in faza incipienta si ti se prescrie o doza minima de antidragoste 0,05%, ori ca esti bonav cronic de dragoste F63 si nu s-a descoperit inca remediu medicamentos?
Eu merg mai departe sustinand ca totul e o manipulare ordinara pentru a speria pe dobitocii aia de roboti industriali care manevreaza aparate si mecanisme din fier, pentru acei oameni care nu au nimic in cap si iau de buna orice cretinism slobozit de niste cretini.
Iete ce sustine OMS: “Organizaţia Mondială a Sănătăţii a inclus dragostea în registrul maladiilor, fiind considerată o tulburare mintală. Experţii în sănătate afirmă că dragostea sau, altfel spus F 63, provoacă dependenţă, la fel ca drogurile, alcoolul sau jocurile de noroc.”
Cine oare sunt acei experti in sanatate care dau asemenea studii pe asemenea teme, ignorand cancerul in toate formele, SIDA, meningita,…Acei specialisti sunt atat de mult interesati de starea sanatatii mondiale, consumand sume importante de bani pentru asemenea studii, neglijand cu buna stiinta, saracia si mizeria in care se scalda omenirea. Dar, pentru ca oamenii care stiu sa citeasca sa fie speriati, e necesara o asemenea ineptie si prostie, spusa pe fata, ca fiind ceva foarte serios. Lipsa de preocupare duce la ineptie…deci, bai organizatilor de la organizatia mondiala a sanatatii, voi mai aveti ceva in capul ala de tinichea???
Iacata ce mai sustin manipulatorii: Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, simptomele acestei maladii sunt gândurile obsesive despre altă persoană, shimbările bruşte ale dispoziţiei, mila faţă de sine, insomnia, acte negândite, impulsive, dureri de cap şi chiar reacţii alergice.” Adica, cu alte cuvinta, vom asista cat de curand la o explozie de medicamente si tratamente impotriva dragostei, cum altfel, industia de medicamente sa prospere?. Daca OMS a zis, tre sa gasim antidotul. Simplu!!!
Manipulare in cel mai josnic mod de exprimare…Nu mai fiti indragosti ca va intenam in clinici specializate de detoxifiere…..
Clasificarea celui mai pur sentiment in boala, e un pericol pentru intreaga omenire, pentru toate generatiile ce vor urma, dat fiind ca noi, cei ce citim asemenea stiri a fost invatati ca dragostea e minunata, ca e bine sa traim in dragoste cu Creatorul si cu aproapele nostru…

cdmitroi-indragostit, deci bolnav, deci medicamente, deci clinica, deci fericit.

Fără poezie, viața e pustiu (56)

cdmitroi — Thu, 10 Nov 2011 05:23:21 +0000

E atât de simplu să iubeşti, să simţi fericirea încât tot ce urmează vine din inimă, necondiţionat de rimă, necondiţionat de cânt, necondiţionat de timp…

Pentru că…

Sufocat cu dor nebun,
Am ales să te iubesc,
Cu tot tot ce eşti,
Cu toata istoria,
Cu tot ce respiri,
Cu tot ce vezi,
Pentru că ochii tăi,
Îmi umplu inima
Cu soare blând
Risipind norii,
Cu stele sclipind
Pe înaltul cerului,
Cu Luna în pătrar
Ce umflă marile,
Pentru că zâmbetul tău
Îmi alungă răul
A celor ce nu înţeleg,
A celor ce nu ştiu,
A celor ce nu vor
Să simtă bucuria,
Pentru că îmbrăţisarea ta
Îmi aduce linistea,
Îmi bucură fiinţa
Cu dragostea ta,
Cu iubirea ta,
Cu dorul tău,
Pentru că
Am ales să te iubesc
Sufocat cu dor nebun.

cdmitroi200111091800

Fără poezie, viața e pustiu (55)

cdmitroi — Mon, 31 Oct 2011 09:24:33 +0000

Poezia de astazi e copiata de pe facebook si cu sigurata a fost scrisa de cea care scrie aici.

Poezia nu are titlu :

Se duc si ultimele frunze
Copacii-s indecent goliti
De poezie si de umbre
In vantul rece rastigniti
S-au dus si razele de soare
Din cerul nostru straveziu
S-au dus cu pasari calatoare
In dorul lor de mai tarziu

Padurea tace infiorata
Caci graiul ei a fost rapit
De-o doamna-n aur imbracata
Ce-a strabatut-o-n pas grabit
De-ar fi stiut ca este toamna
Nu-i asternea covor in cale
Era tarziu cand si-a dat seama
Ca a ramas cu ramuri goale

Toti trandafirii dintr-o data
Parca si-au iesit din rol
Pe scena asta inghetata
Pe care cant in cheia sol
O melodie despre toamna
Ce a venit si a plecat
O melodie ca un zambet
Cam zgribulit si-nfrigurat!

de Vanda Florea.

cdmitroi- cititor de poezie buna.

Cine-i primul!?! – partea a-II-a

cdmitroi — Thu, 20 Oct 2011 04:49:32 +0000

Motto:
In faţa unui magazin de carne, în urmă cu 20 de ani, o coadă imensă, lume agitată….Un cetaţean se apropie de coadă şi întrebă pe cel din coada cozii:
- Ce se dă aici?
- Nu ştiu, dar aştept să văd.
- Întrebaţi mai în faţă…...acelaşi răspuns de neştiinţă până la PRIMUL, care răspunde…
- Eu m-am rezemat de zid că îmi era rău….
- Şi de ce nu ai plecat domne din faţa magazinului, îţi baţi joc de noi?
- Cum era să plec? Sunt totuşi primul la această coadă!!!! -răspunde cardiacu

Imi pastrez ideiile redate in articolul Cine-i primul din luna lui Prier si vin cu o completare.
Aceasta boala cronica a noastra, a celor ce am trait pe vremurile regimului comunist (cand Bucurestiul se vedea noaptea ca o orga de lumini – un cartier se stinge, alt cartier s-aprinde, iar ziua ca o caracatita – o coada ici, una colo) este rodul muncii incredibile a fostilor care ne-au invatat sa stam la coada sa ne chinuim sa ajungem in fata, sa ne luptam pentru un pachet de unt ori o bucata de branza.

Evrika – statutul de a face coada( in stransa legatura cu statutul de posesor de – cai putere sau muschi sau functie sau ce-o mai fi acolo) se trage de la abilitatea inegalabila a romanului de a sta la coada, de a face coada si nu in ultimul rand de a se baga in fata celorlanti (ca de, e jmecher) sa manance numa gura lui primul la semafor, cel mai mare portar, cel mai tare politist, cel mai bun sef, cel mai bun iar toti ceilalti, fie ei si frati sunt niste dobitoci.
cdmitroi-cel-ce-nu-sta-la-coada

Conjugare

cdmitroi — Tue, 18 Oct 2011 09:04:53 +0000

A fi. Verbul existenței.
Simt pe deplin ce înseamnă să fiu. Sunt atât de fericit și plin de trăire, sunt atât de bucuros că există dragoste, încât îi îmbolnăvesc și pe cei din jur.
Cu toate astea găsesc în jurul meu tristețe și neîmplinire….ducă-se.
Despre mine pot spune că după ce am înșirat într-o poezie neîmplinirile mele, furat fiind de lumea în care trăiam, dorurile mele au devenit realitate, chiar am ținut cont de cele scrise și reinventându-mă, remodelându-mă, redescoperindu-mă. SUNT, da SUNT. Și mai mult, îi îndemn pe cei din jurul meu-FI.
E incredibil cât de usor e să fi. Trebuie să crezi în tine, în forțele tale și să nu judeci.
Dintotdeauna mi-a placut să cred și să simt despre mine că sunt un om direct și că toate faptele mele nu sunt altceva decât rodul instinctului, că tot ce fac, fac cu inima și târziu ajung să judec cu mintea. În genere nu am greșit și nu mi-am regretat faptele chiar dacă sințemintele mele erau ori sunt greșite (pentru unii )
Mintea e rodul educației, mintea e rodul societeții în care trăim, mintea ne întrebă mereu, “ce zice lumea?” Ei bine, și? Cui îi pasă, cui ~~plm~~ îi pasă ce zice lumea? Lumea nu face altceva decât să îți îngrădească trăirile inimii.

Am decis într-una din zilele de odinioară să nu mă mai intereseze ce zice lumea și bine am făcut.
Am decis să nu mai ascund nimic din viața mea, să mă bucur și să mă mândresc cu fericirea pe care o trăiesc, cu fiecare clipă astfel creată spre a mă bucura de fiecare fir de iarba, de fiecare adiere de vânt, de fiecare picatură de ploaie și nu în ultimul rând să mă bucur de SOARE.
Faptul că viața mi s-a schimbat este absolut vizibil, motivul schimbării- nu contează, însă ceea ce contează este că sunt fericit cu mine, că sunt fericit cu Lucia, că iubesc și sunt iubit, că sunt sufocat de dragoste, din dragoste și cu aceeași trăire sufoc de dragoste și din dragoste.
Scriam mai sus despre o poezie, iacăt-o:

Mi-e dor…

Mi-e dor să privesc cerul.
Mi-e dor să mă bucur de fiecare adiere de vânt.
Mi-e dor de mirosul primăverii timpurii.
Mi-e dor de crestele munților.
Mi-e dor de stele.
Mi-e dor de oamenii din jur.
Mi-e dor de primii pasi.
Mi-e dor de liniste.
Mi-e dor de poezie.
Mi-e dor de Mirandolina.
Mi-e dor de cântul păsărilor.
Mi-e dor de mine, de acel ce iubea și simțea cele de mai sus.

Acum, când dorurile mele sunt împlinite, mulțumesc Lui pentru tot sprijinul ce mi l-a dat, ajutându-mă să o cunosc pe Lucia, să cunosc oameni minunati, oameni vi, oameni fericiti, oameni simpli.

Fericirea e în noi.
Noi facem clipele fericite, nu clipele ne fac fericiți.

sunt
eşti
este
suntem
sunteți
sunt

cdmitroi-conjugand

Muzică și muzichie (14)

cdmitroi — Thu, 13 Oct 2011 07:20:01 +0000

Din nou ne (în)cântă Alifantis.

httpv://youtu.be/g-M-EycryeY

cdmitroi-