Mai de ună zi, mă lăudam, aşa cum mi place mie (că d-aia mi-s tânar şi frumos) Vânzătorului de Vise că am reuşit să cumpăr Cartea Carţilor de Poezie a lui Adrian Păunescu şi brusc mi-a dat de lucru punându-mă să caut o poezie. Ei bine, am găsito şi am descoperit nişte versuri excepţionale. Iată-le

Ion

Adrian Păunescu

Ion, ţăran român,
A uitat, cosind la fan,
A uitat ce e şi ca-i bătrân.

Ion e un tăran bătrân,
Dar ca şi ceilalţi tărani,
Tot muncind pe munţi la fân,
Ion a şi uitat de ani,
Ion e un bătrân tăran român.

Moartea a venit în sat,
Moartea a venit sa-l ia,
Insă Ion era plecat
Prin Carpaţi, pe undeva,
Moartea a venit degeaba-n sat.

Moartea a urcat spre el,
Unde Ion la fân cosea,
Unde ierburi fel de fel,
Luminau lucrarea sa,
Moartea a venit tiptil spre el.

-“Ce faci, Ioane?” l-a-ntrebat.
-“Uite, ce să fac, cosesc,
Şi pe urmă merg în sat,
Merg în satul părintesc.”
-“Ce faci, Ioane? Moartea l-a-ntrebat.

-“Dumneata de unde vii?”
S-a-ntors Ion spre Moartea lui.
-“Am de luat ceva copii
Şi-un bătrân în cer sa-l sui”
-Doamna, dumneata de unde vii?”

Ion s-a-ntros spre Univers
C-a-nţeles ca-i ăl bătrân,
C-un prosop curat s-a şters
Şi s-a-ntins pe-un stog de fân,
Ion s-a-ntors zâmbind spre Univers.

-“Doamnă, n-am avut habar,
Să ma rad, să mă-nbăiez,
N-am livretul militar,
N-am nici actul de botez,
Doamnă, c-o să mor n-aveam habar.

Ia-ma, Moarte, cum m-oi lua
Şi mă du de unde vii,
Dar te rog şi eu ceva,
Ia bătrâni, nu lua copii,
Ia-mă, Moarte, ia-mă cum m-oi lua.

Eu pe-aici am nişte oi,
Ţi le las dacă mă iei,
Vezi că munţii sunt cam goi,
Să strângi iarba pentru miei
Doamnă, eu pe-aici am nişte oi.

Şi-am şi-un fluieraş de lemn,
Să mi-l duci de rouă plin
Şi să-l pui pe prispă semn
Că m-am dus şi nu mai vin,
Vezi că am un  fluieraş de lemn.”

…Şi Ion vorba o lungea,
Nu că s-ar fi speriat,
Moartea el o amâna
Ca să crească pruncii-n sat,
Pentru ei Ion vorba o lungea.

cdmitroi-cel-ce-caută-poezii

Nesfârşire

Spuneam în ziua de apoi,
Când soarele apuse,
Că tot ce-i astazi între noi
E din striviri de vise.

E greu ca tu să spui acum
Că am distrus iubirea
Că totul e un foc şi fum
Ce ţi-a distrus privirea.

În ochii tăi de mult cazui
Ca frunza cea de toamnă
Dar nu credeam îi nu văzui
Că tu te duci spre iarnă.

E iarna cea cântată ieri,
Pe strune de chitară
Ce-a aparut din patru zări
Născând viaţa amară.

Poate acolo, cine ştie?
Va fi mai cald şi mai placut
Şi poate viaţa ce-o să vie,
Va invia visul pierdut.

Şi felinarul cântă rece
Fărâme calde de concert
Voiam florarul să nu plece
Dar totul este un deşert.

Dar a mai fost aşa odată
Şi viaţa nu mi s-a sfârşit.

cdmitroi