Mi-am amintit mai de una zi, o superbă poezie scriasă de Ion Minulescu şi m-am gandit că de dragoste mediatizată ar merge aşa ceva, iata minunea versurilor:

Celei care minte

Eu ştiu c-ai să mă înşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert-
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă dintre toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci-
Tot flori însângerate-
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopţii…
E ora când amanţii,-alt’dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrva binecuvântată…
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?…
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert-
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…

De ce nu-ţi cer vorbe-mperecheate de săruturi,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet infinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi-n priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa, tăcuţi-
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori-
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!

cdmitroi-între…şi…