Hai să nu uităm de frumuseţea poeziilor ce curg din tomuri prăfuite.
Silă
Adrian Paunescu
Mi-e dor de traiul simplu şi exact,
Mi-e dor de-o nemurire refuzată,
Aş fi în stare să mai mor odată,
Pentru-a avea alt rol în primul act.
În dreptul tâmplelor să-mi cânte cuci,
În loc de-o inimă să-mi crească două,
Pe glrzne urce râuri reci de rouă,
Să-mi fie gâzi sărmanii nuci uituci.
Nici bună ziua parcă n-aş mai da,
M-aş duce-n munţi să vieţuiesc sălbatic,
S-arunc o căprioară pe jeratic
Şi Dumnezeu să stea la masa mea.
Am să mă sting sărac şi singuratic
C-o nuntă neagră, fără nici o stea.
cdmitroi-cel-ce-vrea-în-munţi





5 Responses.
mmmm… caprioara aia pe jaratec, suna al naibii de bine, mai munteanule
mai sufletico, numai la mancare ti-e capu
? zper ca ti-a placut frumos poezia…
Pai dupa atata verdeata si mai noi atata fervex, normal ca imi saliveaza sufletul.
Poezia… hmmm… pai tu nu stiai ca io is moarta dupa poeziile lui Paunescu?
“Şi Dumnezeu să stea la masa mea”…frumos, mi-a adus aminte de versurile “măcar la una dintre cine, Dumnezeu să bea un ceai cu mine” din Singurătate a Tatianei Stepa…
Nu stiam de cantecul Tatianei, cred ca tot her Paunescu a scris versurile. Mai am ceva poezi, stai prin zona