Poate că am mai scris despre plecatu din ţară spre o viaţă mai bună, pentru un vis din copilarie, pentru binele nostru sau pentru alte motive, dar azi vreau să redeschid acest capitol.Mormon-emigrant-family

Am prieteni, rude, amici, colegi care au plecat din ţara de basm. sătui de un regim politic şi administrativ lipsit de orice scupule, făcut pentru că să îţi ia tot.

Mirajul plecării, emoţiile…toate sunt frumoase. Însă…

- Am avut şi încă mai am ocazia să pot pleca definitiv în străinezia. Am mai scris eu pacilea că mi place gretzili, ba ca e frumos la Budapesta ori la Viena…dar am ramas la stadiul de vorbe. Foarte clar e faptul ca îmi vine să plec şi maine să nu mai fiu furat pe faţa, badjocorit de autorităţile Române, de medici, ospătari, spălători de maşini… dar consider că eu pot să mă adaptez oricărei situaţii şi pentru fleacu asta parcă nu merită să te depărtezi de cei 28 de ani (na ca mi-am dat şi vârsta) petrecuţi lângă prietenii şi amicii din ţărişora asta.

- Îi urăsc pe mucoşii care îşi pun pamla în cur, pleacă şi imi zic ei mie de departe că România e de căcat. Pai da, e de căcat ca ei s-au căcat pacilea 20 de ani şi acu nu mai vor să cureţe propriul căcat, in schimb de duc să il cureţe pe cel al americanilor. E mai demn de p**a mea să fi slugă în altă ţară nu? Nu înteleg de ce îşi vorbesc de rău familiile, prietenii, rudele…

- Sunt convins că în Romania se poate realiza tot ce se realizează oriunde in lumea asta şi parcă mi-e drag cand afirm asta. Primul meu job (adica loc de munca ori serviciu) a fost de irigator în agricultură (pe la 17 ani). Apoi pe rand, am spălat scara blocului 2 săptămâni, motostivuitorist, telefonist, tehnician, project manager, sales manager şi m-am oprit la propria (cum să îi zic să nu sune pompos) afacere. E mică dar face multe şi bine. Prin urmare se poate oriunde, totul e să vrei.

- Probabil că prin ţară, lucrurile stau mai dramatic decât în Miticăland, dar şi acolo cu niţică vointă se poate.

Cam aşa stau lucrurile din punctul meu de vedere.

Disper când văd “plecaţii” în străinezia care îşi uită limba materna şi încep să aibă accente şi fitze bulgăreşti cu mine. Am avut placerea să cunosc o doamnă care, deşi plecată în America (“ţara aceea” cum spunea bunica) din 1962, nu a reuşit să uite gramatica limbii Române, ba mai mult, e capabila să dea lecţii de lingvistică, îşi iubeşte ţara, iubeşte oamenii din ‘trânsa, pomeneşte ori de câte ori are ocazia despre frumuseţile şi tradiţiile ce sălăşuiesc pe aceste meleaguri.

Privesc cu admiraţie spre cei ce au reuşit să realizeze, departe de ţară, ceea ce nu au reuşit aici, pentru cei ce s-au adaptat perfect condiţiilor de viaţă din strainezia şi nu ocărăsc din strainezia România şi neamul românesc. Mai mult, îi rog pe toţi cei ce sunt plecaţi departe de ţară să îşi calce pe inima şi să spună adevărul despre traiul lor, despre adevăratul “cost” al plecarii lor din România.

Eu sunt convins că aş putea să mă adaptez oricarei situaţii şi oricarui mod de viaţă, dar nu voi renunţa niciodată la gandurile de ţară, prieteni, familie, rude, peisaje şi multe altele care îmi vor lipsi acolo.  Prin urmare, deocamdată nu plec, iar dacă voi pleca, nu voi pleca definitiv.

Update: Ubi concordia, ibi victoria

cdmitroi – cel-ce-nu-pleacă-şi-disperă